Vă ținem la curent cu Explore Medicine TV

Posts tagged ‘balonare’

Postul Mare – terapie pentru suflet si trup


Au mai rămas câteva zile până la Sfânta Sărbătoare a Învierii. Pregătirile sunt în toi, curățenia aproape gata, cumpărăturile finalizate. Zilele următoare sunt dedicate vopsirii ouălor, preparării mâncărurilor tradiționale și rugăciunii pentru ortodocșii practicanți.

Foarte mulți dintre noi au postit, postul Paștilor fiind cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe, de aceea în popor este numit, în general, Postul Mare. În primele trei secole după Hristos durata postului varia. După unele mărturii unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), alții două zile, adică Vineri și Sâmbătă înainte de Paști, alții trei zile, alții o săptămână, iar alții mai multe zile, chiar până la șase săptămâni înainte de Paști; la Ierusalim în sec. IV se postea opt săptămâni înainte de Paști, pe când în Apus în aceeași vreme se postea numai patruzeci de zile. Abia în secolul al IV-lea, și anume după uniformizarea datei Paștilor, Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de sapte săptămâni, durată pe care o are și astăzi.

Sensul postului capătă valențe diferite în contemporaneitate, în funcție de modul de viață și practicile actuale. Mulți ortodocși postesc toate cele 7 săptămâni, alții postesc prima și ultima săptămână sau postesc doar miercurea și vinerea, sau respectă Săptămâna Patimilor ca perioadă de post. Biserica recomandă postul ca metodă de curățare și disciplinare a trupului și sufletului.

Știința a demonstrat că postul are efecte benefice și pentru organism, reprezentând o cură de dezintoxicare, știindu-se că produsele de origine animală consumate în cantități mai mari în perioada iernii lasă reziduuri în organism. Se spune că postul are efectul unor medicamente depurative, dar curățarea organismului se produce astfel pe cale naturală, prin alimentație și nu prin medicație. Postul îmbunătățește activitatea cerebrală, scade glicemia și reduce valorile tensiunii arteriale. Din păcate însă, mulți dintre cei care au postit își pierd atenția la sfârșitul acestei perioade, în momentul în care se trece la alimentația normală, “de dulce” cum se numește în popor. Această trecere ar trebui realizată treptat, medicii recomandând o alimentație ușoară în primele zile, bazată pe zarzavaturi, fructe, cereale și mâncăruri cât mai ușoare cum ar fi supele și sote-urile. În fiecare an însă, spitalele sunt luate cu asalt de cei care nu au respectat această perioadă de adaptare a organismului și au facut excese alimentare abuzând de specialități din carne în principal. Cele mai întâlnite probleme digestive sunt disconfortul, senzația de plin, durerea, balonarea, sațietatea precoce, eructațiile, arsurile sau pur și simplu, indigestia. Dintre afecțiunile „de sezon” amintim colitele și enterocolitele, extrem de neplăcute prin manifestările lor – dureri, balonare, stare de rău. Așadar, să nu uităm că perioada de post a fost una de curățire și că organismul nostru nu trebuie agresat cu preparate greoaie și mai ales în cantități mari.

Haideți să primim Paștele mai mult cu sufletul și să încercăm să nu transformăm această perioadă într-o perioadă de suferință.

Sărbători fericite și liniștite tuturor! 

 

Citește și:

Pancreatita

Sindromul de colon iritabil

Refluxul gastro-esofagian

Ghid analize medicale

Reclame

Nor de etichete