Vă ținem la curent cu Explore Medicine TV

Posts tagged ‘medicina’

Gala Sanatatii 2012


 

Se apropie sfârșitul de an, moment pe care îl așteptăm cu plăcere prin prisma unui eveniment foarte drag nouă și mult așteptat de lumea medicinei românești, și anume Gala Sănătății. Ajunsă la cea de-a patra ediție, Gala Sănătății este cel mai important și cel mai așteptat eveniment al anului, care premiază realizările deosebite în domeniul sănătății, devenită deja tradiție pentru domeniul pe care îl pune în valoare în fiecare an.

Evenimentul este punctul de întâlnire al celor mai mari actori de pe scena medicală din România. Aici sunt apreciate și încurajate valorile care contribuie la dezvoltarea sistemului medical românesc şi la ridicarea standardelor de performanţă în sănătate, fiind premiați: medici, manageri de top din industria medicală, care încurajează şi promovează inovaţia în sănătate, asociaţii de pacienţi, societăţi medicale, jurnalişti din domeniul sănătăţii, campanii şi proiecte care sprijină şi încurajează o viaţă sănătoasă.

Gala Sănătății a devenit de-a lungul timpului un barometru pentru evaluarea  succesului și acțiunilor pe care medicina românească le dobândește în mod continuu, propunându-și să le pună în valoare cât mai frumos și nobil, făcându-le cunoscute lumii.

Dincolo de somptuozitatea și sobrietatea acțiunilor pe care le promovează, Gala Sănătății este și locul în care poți cunoaște oamenii adevărați care stau în spatele acestor succese. Așa cum ne-au obișnuit, toți cei care urcă pe scena Galei, premianți și invitați deoportivă, vorbesc în primul rând cu sufletul și cu multă modestie despre ceea ce îi aduce în lumina reflectoarelor, spre mândria medicinei românești.

Dacă vă doriți să participați la plăsmuirea acestui minunat eveniment, contactați-ne. Toate detaliile referitoare la aceasta le găsiți pe website-ul dedicat Galei Sănătății: http://www.galasanatatii.ro

Click AICI pentru oportunități de sponsorizare.